OUG: Rezidențiat în spitale private, de la anul

Absolvenții de medicină care au promovat examenul de rezidențiat se vor putea pregăti, pe durata rezidențiatului, în toate spitalele din țară, inclusiv în unitățile private, prevede o Ordonanţă de Urgenţă aprobată marţi de Guvern.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, pregătirea în rezidenţiat se va defăşura în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate, prin departamentele de învăţământ postuniversitar medical, medico-dentar şi farmaceutic, inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum şi în unităţi sanitare şi unităţi medico-militare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, sau în unităţi sanitare aflate în administrarea unităţilor publice locale.

Actul normativ adoptat stabileşte reglementări privind coordonatorii de program în rezidenţiat, responsabilii de formare, drepturile şi obligaţiile ce revin unităţilor sanitare, dar şi rezidenţilor.

„Prin reglementările de astăzi eliminăm inechităţile existente, elaborând cadrul legal care dă posibilitatea formării unui număr mai mare de specialişti atât în sistemul public, cât şi în unităţi sanitare private şi instituţii de învăţământ superior particulare acreditate care îndeplinesc toate condiţiile de pregătire. Astfel, toţi cei care au obţinut la concurs peste 60% din punctajul pe domeniu vor intra în pregătire. Avem înregistrat un record privind numărul de rezidenţi pe care-l vom pregăti, estimăm 7.159 rezidenţi, în România şi sperăm ca efectele să se vadă în câţiva ani. Sunt primele măsuri concrete pe care le luăm pentru a stopa criza resursei umane calificată din domeniul medical. Am reuşit acest lucru în condiţiile în care anul acesta s-a înregistrat un record de participare la Rezidenţiat”, a spus Victor Costache, ministrul Sănătăţii, prin intermediul unui comunicat de presă.

Categorii: Actualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea