Reorganizare la nivelul Ministerului Sănătății. Ce posturi dispar

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea instituţiei în vederea creşterii capacităţii administrative, transmite Agerpres.

Potrivit proiectului, un post de secretar de stat și unul de subsecretar de stat ar urma să fie desființate. Astfel, ministrul va fi ajutat de 4 secretari de stat, în loc de 5 și de 1 singur subsecretar de stat în loc de 2. Vor rămâne un secretar general și 2 secretari generali adjuncți. În total, numărul maxim de posturi din Ministerul Sănătății va fi redus de la 384 la 380,  exclusiv demnitarii şi posturile aferente Cabinetului ministrului, fiind incluse şi posturile aferente cabinetelor secretarilor de stat.

„Pentru îmbunătăţirea activităţii la nivelul Ministerului Sănătăţii, prin reorganizarea unor structuri din cadrul acestuia, precum şi prin regândirea competenţelor acestora, în vederea îndeplinirii funcţiilor şi atribuţiilor în condiţii optime şi eficiente, se intenţionează o creştere a capacităţii administrative a ministerului. De asemenea, necesitatea înfiinţării unor noi structuri, prin reorganizare şi/sau desfiinţarea unora dintre structurile existente, este dată şi de complexitatea actuală a domeniilor de activitate, de existenţa unui management defectuos la nivelul instituţiei, generat şi de structura organizatorică existentă. (…) Prin reorganizarea instituţiei se propun o serie de modificări aduse structurii organizatorice, prin înfiinţarea unor structuri noi ca urmare a reorganizării/desfiinţării unora din cele existente, fără a modifica numărul de funcţii publice existente la nivelul instituţiei. (…) Totodată, prin desfiinţarea unui post de secretar de stat numărul total al posturilor din cadrul Ministerului Sănătăţii se reduce cu cele 4 posturi aferente cabinetului secretarului de stat, respectiv la 380 de posturi”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea