Ministrul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal va fi livrată pe 10 noiembrie

A doua tranşă de 500.000 de doze de vaccin antigripal va fi livrată pe data de 10 noiembrie, iar ultima tranşă – la începutul lunii decembrie, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.

„Vom încerca să optimizăm acest sistem şi la anul să nu mai vorbim de o criză a vaccinului. Procedurile trebuie demarate din timp şi nu trebuie să ajungem în situaţia asta şi, evident, cei responsabili să înveţe din greşelile care s-au făcut”, a precizat ministrul Sănătăţii, care a menţionat că în luna octombrie a fost livrată prima tranşă de 500.000 de doze de vaccin antigripal.

Vorbind despre taxa clawback, asigurările complementare şi Eurotransplant, ministrul a subliniat că deciziile pe aceste subiecte vor fi luate „rapid” împreună cu actorii din domeniu: „Multe dintre deciziile acestea – taxa de clawback, asigurările complementare, Eurotransplantul – sunt decizii care vor fi luate rapid, dar sunt decizii care trebuie luate împreună cu actorii ce participă la fiecare din acest program. (…) Împreună cu profesioniştii din domeniu şi cu Comisia de sănătate a Parlamentului vom prezenta în curând cele mai bune soluţii” a declarat Costache.

Mai mult, ministrul a declarat ca se va stabili  „un sistem adevărat de evaluare” pentru concursurile la funcţiile de manager de unităţi medicale, dar şi la alte concursuri destinate personalului medical.

„Ne gândim împreună cu colegii să introducem un sistem adevărat de evaluare, care va fi aplicat la concursurile de manageri şi pentru manageri, cât şi pentru personalul medical care dă astfel de concursuri. Ştim foarte bine că există simulacru de concursuri, ştim foarte bine că se fac numiri politice şi cel puţin în domeniul sănătăţii mi se pare foarte grav”, a spus Victor Costache.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea