Reformă în domeniul sănătății. Se înființează Registrul Național al Transplantului

Activitatea de transplant din România va fi complet reformată cu fonduri de la Uniunea Europeană, anunță Ministerul SĂnătății. Proiectul, în valoare de peste 15,6 milioane de euro, presupune, printre altele, înființarea Registrului Național de Transplant, actualizarea ghidurilor și protocoalelor din domeniu, dar și sistematizarea și simplificarea legislației de transplant.

Proiectul ”Îmbunătățirea procesului de reglementare în domeniul transplantului” reprezintă unul din cele 7 proiecte depuse de către Ministerul Sănătății în cadrul (IP14/2019) “Sprijin pentru acțiuni de consolidare a capacității autorităților și instituțiilor publice centrale, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA)” și a primit săptămâna aceasta aprobare pentru finanțare.

„În urma acestui proiect tot domeniul de transplant va fi reformat. Vor fi elaborate politici publice care să ducă la îmbunătățirea activității de transplant, dar și la asigurarea transparenței în acest domeniu. Vom începe printr-o analiză care vizează restructurarea tuturor actelor normative care guvernează activitatea de transplant din România, astfel încât să eliminăm  redundanțele legislative, elementele din legislație care nu mai au legătura cu situația existentă. Vom transpune în legislația noastră corect și complet toate directivele europene și vom reașeza actele normative prin eliminarea elementelor care conțin contradicții”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

În cadrul proiectului va fi dezvoltat Registrul Național de Transplant sub forma unui sistem informatic unic integrat de înregistrare și colectare date cu caracter personal și medical a potențialilor donatori, a donatorilor în moarte cerebrală, a bolnavilor ce au ca indicație procedura de transplant, precum și a celor care au beneficiat de o procedură de transplant. Tot în cadrul proiectului va fi inventariată   fiecare activitate și va fi elaborată o metodologie de calcul a costurilor generate de aceasta.

De asemenea, potrivit ministerului, vor fi actualizate protocoalele și ghidurile  de practică medicală în transplant, pentru fiecare tip de activitate (testare, coordonare, transport, prelevare, transplant, evaluare post transplant, stocare) și pentru fiecare tip de transplant (rinichi, ficat, cord, piele, cornee, os-tendon, pulmonar, pancreas, celule stem, celule reproducătoare umane).

Registrul Național de Transplant care va fi dezvoltat se va interconecta cu toți actorii implicați în activitatea de transplant.Totodată, în cadrul proiectului a cărui durată de implementare este de 36 de luni, va fi elaborat și Codul transplantului.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea