(VIDEO) Antiviral HIV, posibilă soluție terapeutică în cazul coronavirusului

Un tratament folosit cu succes în tratamentul infecției cu HIV ar putea fi soluția terapeutică pentru cazurile de îmbolnăvire provocate de noul coronavirus din China, au anunțat, luni, la București, responsabili din cadrul comitetului interministerial pentru monitorizarea și prevenirea infecțiilor cu noul virus. Potrivit presei internaționale, cele două antivirale utilizate cu succes în cazul HIV și la care ar răspunde și noul coronavirus, sunt Lopinavir și Ritonavir, două medicamente care se administrează de două ori pe zi.

Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase “Matei Balș”, prof. dr. Adrian Streinu Cercel a confirmat că este testat, în China, un antiviral folosit împotriva infecțiilor cu HIV care ar da rezultate și în vindecarea infecțiilor cu coronavirus. Medicul infecționist a adăugat că imediat după ce va exista confirmarea că această soluție terapeutică funcționează, ea va fi inclusă în protocolul care se va aplica în țara noastră pentru gestionarea eventualelor îmbolnăviri.

PROF. DR. ADRIAN STREINU CERCEL

La rândul său, profesorul dr. Alexandru Rafila, a subliniat că pacienții infectați cu coronavirus cărora le-a fost administrat antiviralul utilizat în terapia HIV, au răspuns la terapie printr-o diminuare a simptomatologiei, nefiind certificate vindecarea și prin teste de laborator.

PROF .DR. ALEXANDRU RAFILA

Responsabilii din comitetul interministerial au mai anunțat, luni, că cel puțin 51 de persoane s-au vindecat până acum în China.

Categorii: Alertă: coronavirus, Breaking Medika
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea