Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean Mureș, Societatea Română de Dermatologie, Asociația Medicilor de Familie Mureș și Liga Studenților din Tîrgu Mureș, a demarat la începutul săptămânii o nouă campanie de informare, educație și depistare precoce a leziunilor cutanate maligne (cancere de piele), informează Spitalul Clinic Județean Mureș.
Consultația pentru depistarea cancerelor cutanate nu necesită bilet de trimitere de la medicul de familie.
Aceasta constă în semnarea unui consmițământ informat, efectuarea anamnezei, completarea unui chestionar, examenul clinic al întregului tegument, examenul dermatoscopic al leziunilor cutanate, elaborarea unui program de monitorizare, eliberarea unei scrisori medicale către medicul de familie cu planul de monitorizare sau intervenție, în baza căruia medicul de familie va elibera bilete de trimitere la medicul specialist. Pentru eliberarea prescripțiilor medicale în vederea tratării altor afecțiuni cutanate, pacientul are nevoie de un bilet de trimitere de la medicul de familie.
“Asistăm la o creştere alarmantă a incidenţei cazurilor de tumori cutanate maligne în populaţie. Acest fapt se cauzează expunerii prelungite a populaţiei la factorii cancerigeni, lipsei de informare şi educaţie a populaţiei şi lipsei unui program naţional de screening al cancerelor cutanate în general şi a melanomului în special”, a arătat dr. Silviu Morariu, coordonatorul campaniei, citat de Agerpres.
De asemenea, lipsa simptomatologiei subiective în formele incipiente de boală determină o prezentare tardivă a pacienţilor la medicul specialist, potrivit medicilor.
“Procentul pacienţilor decedaţi cu cancer de piele din totalul pacienţilor diagnosticaţi în ultimii 5 ani este de 9,8% în România faţă de 4,8% în Uniunea Europeană. Aceste cifre demonstrează că în România cancerul de piele este subdiagnosticat şi depistat cu precădere în formele avansate de boală”, a explicat dr. Morariu.
Campania se desfășoară până la finalul acestui an la Clinica de Dermatologie și la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Județean Mureș.