Pe 14 mai Ministerul Sănătății va lansa un plan-cadru naţional privind controlul hepatitelor virale, a anunțat Sorina Pintea. Acesta include obligativitatea vaccinării și ministrul dă asigurări că există voință politică în implementarea prevederilor.
” Vom începe cu prevenţia, este un lucru esenţial. Din păcate, la capitolul prevenţie aş putea spune că suntem oarecum deficitari şi nu numai aici când vorbim despre hepatită. Suntem deficitari pentru că nu ne-am preocupat suficient, am ajuns să tratăm în acest moment pacienţi în stadii grave ale bolii, cu costuri foarte ridicate”, a afirmat Sorina Pintea, citată de Agerpres. ”Dacă aceste două componente – prevenţia şi vaccinarea – ar fi foarte bine tratate şi vor fi bine tratate în momentul în care vom implementa acest plan, cred că lucrurile ne vor menţine pe unul din primele locuri în ceea ce priveşte incidenţa bolilor hepatice, infecţie cu hepatita C în acest caz”, a adăugat ministrul.
Sorina Pintea a arătat că, din punctul său de vedere, ar fi necesar ca toţi pacienţii infectaţi cu virus hepatic C să fie cuprinşi în program şi trataţi.
„Din punctul meu de vedere, ar fi necesar ca toţi pacienţii infectaţi cu virusul C să fie cuprinşi în program. Acesta este dezideratul următor. Pentru că este tot un slogan al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – acoperire universală pentru toţi. Adică acordarea tuturor celor care au nevoie a serviciilor medicale şi aici avem o soluţie – în aceste zile se negociază cu Banca Mondială un grant pentru stimularea medicinei de familie, a medicinei comunitare şi pentru eficientizarea cheltuielilor din sănătate şi aici mă refer inclusiv la contractele cost-volum. Ţinta noastră, indicatorul principal de rezultat este acordarea serviciilor medicale inclusiv persoanelor neasigurate prin utilizarea acestui grant. Am speranţa că şi acei pacienţi care în acest moment nu pot fi cuprinşi în program vor avea acces la tratament”, a spus Pintea.