Cu prilejul Săptămânii Mondiale a Alergiei, 7 – 13 Aprilie 2019, care anul acesta are ca tematică „Alergia alimentară, o problemă globală care nu dispare” , Ministerul Sănătății susține campania derulată de Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) , intitulată “Alergia nu este un moft”. Această campanie aduce în atenția opiniei publice dimensiunea și impactul acestei afecțiuni asupra calității vieții persoanelor, mai ales a minorilor, care se confruntă cu alergia alimentară, informează Ministerul.
Anul trecut, printr-un Ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației Naționale, au fost introduse stilouri autoinjectoare cu adrenalină în unitățile de învățământ din țară, în care există cel puțin un copil cu alergie.
„Continuăm colaborarea cu AREA, astfel încât să îmbunătățim calitatea vieții persoanelor care au dezvoltat alergii. Însă, pe lângă asigurarea tratamentelor necesare, este nevoie de această campanie de conștientizare și educare a populației, în special pentru siguranța copiilor cu alergii, care, pe de o parte, nu trebuie să se simtă marginalizați iar pe de altă parte, trebuie feriți de factorii alergeni”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Conform Organizației Mondiale a Alergiei, Săptămâna Mondială a Alergiei are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare a Alergiei Alimentare, o problemă globală cu provocări specifice în diverse colțuri ale lumii. În acest moment nu există tratament și evitarea consumului alergenilor alimentari este singura strategie, prevenție cuplată de strategia bine definită pentru situațiile de urgență și prim-ajutor.
World Allergy Organization estimează că minim 240 milioane de persoane (3% din populația planetei) pot suferi de afecțiuni de tip alergic și că tendințele sugerează creșterea prevalenței.