Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi are propria stație de oxigen. Unitatea a funcționat timp de 18 ani cu un sistem închiriat

După 18 ani în care a folosit o stație de oxigen închiriată, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Cuza Vodă” are acum propriul sistem de producere a acestui gaz, sistem achiziționat cu fonduri alocate de Consiliul Județean Iași. Întregul dispozitiv a costat 270 de mii de euro.

Reprezentanţii spitalului susţin că se va vedea în timp o economie în ceea ce priveşte costurile, mai ales că la începutul acestui an un metru cub de oxigen ajunsese la preţul de cinci lei.

„În acest moment nu mai depindem de nimeni. Ani la rând spitalul a plătit pentru oxigenul atât de necesar pacienţilor din secţiile de Terapie Intensivă şi Neonatologie. Dacă în trecut eram taxaţi lunar pentru un consum de 15.000 de metri cubi, acum cantitatea reală folosită de noi este de 6.000 de metri cubi. Este clar o economie vizibilă în ceea ce priveşte costurile, iar calitatea oxigenului este mult mai bună – până nu demult, la secţia de Neonatologie, care este la ultimul nivel al clădirii spitalului, calitatea era de 85% din ceea ce ar fi trebuit să fie, acum am ajuns la 93%“, a precizat ec. Robert Dâncă, managerul Maternităţii „Cuza Vodă“, citat de Ziarul de Iași.

Staţia de oxigen este alcătuită dintr-un compresor, rezervor de aer, uscător, filtru cu carbon activ, generator şi rezervor de oxigen.

Categorii: Știri
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea