Sanatatea nu are culoare politica

Sănătatea nu are culoare politică iar interesele medicilor şi ale pacienţilor sunt convergente, în ciuda discursurilor care vizează obţinerea capitalului politic sau a profitului financiar, se afirmă într-un comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor Medicilor ‘Dr. Ioan Cantacuzino’.

Reforma din sănătate este strict necesară şi este dorită de medici, susţin reprezentanţii federaţiei.

‘Facem apel la o dezbatere publică transparentă şi fără prejudecăţi, în numele tuturor medicilor care îşi doresc o activitate profesională onorabilă, răsplătită prin respect public, eliberată de prejudecata vinovăţiei permanente a categoriei noastre profesionale. Facem apel la o dezbatere competentă, convinşi fiind că numai astfel adevăraţii beneficiari ai reformei, pacienţii noştri, vor avea cum să spere la viaţa decentă propusă de valorile europene pe care ni le-am asumat’, se spune în comunicat.

Potrivit comunicatului semnat de preşedintele federaţiei, dr. Florin Chirculescu, sănătatea nu trebuie să aibă culoare politică.

‘Sănătatea nu are culoare politică – sănătatea este un factor public determinant care priveşte întreaga societate, de la simpli cetăţeni care au aspiraţia de a trăi în condiţii de demnitate, trecând prin manageri publici sau privaţi care îşi doresc o forţă de muncă aptă de activitate, nestânjenită de boli şi ajungând până la decidenţii politici, a căror misiune fundamentală este de a sluji şi de a menţine societatea care i-a ales’, apreciază sursa.

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea