O anchetă internă a fost demarată, marţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea după ce o persoană a sesizat, pe o reţea de socializare, că în anumite secţii ale unităţii sanitare se percepe „şpagă”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.
„Am dispus declanşarea unei anchete pentru că ieri (n.n. – luni), într-o postare pe Facebook, o doamnă a făcut nişte acuzaţii extrem de grave, care ţin de şpagă, de lucruri care se primesc acolo şi am solicitat, pentru că la Spitalul Judeţean avem conducere, să demareze toate procedurile legale’, a precizat preşedintele CJ Vâlcea.
Acesta a menţionat că, dacă cele sesizate se vor dovedi reale, nu va ezita să ia măsuri împotriva tuturor celor din spital care încă cer şi primesc „atenţii” de la pacienţi.
„Nu trebuie să tolerăm aşa ceva! Condiţii bune de lucru sunt, salarii foarte bune sunt şi, în continuare, se fac investiţii pentru asigurarea unor condiţii cât mai bune atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical’, a adăugat Rădulescu.
Din luna mai a acestui an, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), orice plată suplimentară, donaţie sau alte mici atenţii către medici sunt considerate ilegale, atât luarea, cât şi darea lor fiind pedepsite potrivit prevederilor Codului Penal.
Sursa: AGERPRES