Program de educaţie stomatologică pentru adolescenţii din România

instrumente_stomatologieAproximativ 80% dintre persoanele care se confruntă cu carii dentare sunt adolescenţi, peste 80% dintre tinerii cu vârsta de până la 17 ani au avut sau au carii iar unul din doi adolescenţi are nevoie de aparat dentar, potrivit celor mai recente studii în domeniu.

Având în vedere importanţa sănătăţii dentare, specialiştii unei clinici private din Capitală au iniţiat o campanie de educaţie în şcoli şi licee din Bucureşti prin care şi-au propus să creeze un mediu educaţional în care specialiştii clinicii să le ofere adolescenţilor sfaturile de care au nevoie pentru a-şi menţine sănătatea dinţilor şi a avea o dezvoltare corectă.

Principalele activităţi din cadrul caravanei constau în seminarii de educaţie dentară susţinute de medici cu experienţă în stomatologia pentru copii şi adolescenţi şi tombole cu vouchere pentru tratamente stomatologice, cărţi audio, abonamente pentru telefoanele mobile şi reviste specifice vârstei.

În cadrul aceleiaşi caravane, compania va realiza şi un studiu în rândul elevilor pentru a afla care sunt obiceiurile acestora şi care este atitudinea lor faţă de sănătate, urmând ca rezultatele studiului să fie comunicate ulterior şi să reprezinte un punct de plecare pentru iniţiativele educaţionale pe care organizatorii îşi propun să le desfăşoare în viitor.

Campania ”Your smile, your choice!” se desfăşoară în perioada mai – iunie iar echipa Dent Estet 4 Teens va susţine prezentări interactive şi le va oferi elevilor informaţiile de care au nevoie pentru a preveni problemele dentare frecvente la vârsta adolescenţei. Programul reprezintă o continuare a iniţiativei din 2012, care a vizat peste 2.500 de elevi din şcolile şi liceele din Bucureşti.

”Lansarea clinicii dedicate adolescenţilor a fost o iniţiativă pornită dintr-o nevoie evidentă în România pentru servicii personalizate pe grupe de vârstă, în contextul în care tinerii nu oferă atenţia necesară sănătăţii dentare, fiind nevoiţi să se confrunte cu probleme grave la maturitate. Campania educaţională este o completare firească a acestui demers şi sperăm ca şi anul acesta să ne bucurăm de rezultate foarte bune iar tinerii să adopte, în număr cât mai mare, o atitudine pozitivă faţă de menţinerea unui zâmbet sănătos’, a declarat dr. Oana Taban, CEO Dent Estet, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Anul acesta, campania a început cu o competiţie desfăşurată pe pagina oficială de Facebook a clinicii, unde tinerii cu vârste între 10 şi 17 ani au fost invitaţi să îşi pună la încercare creativitatea prin compunerea a patru versuri despre zâmbet, înscriindu-se astfel în cursa pentru marele premiu: interpretarea versurilor de către ambasadorul campaniei, Răzvan Krem Alexe, şi un Guitar Hero.

Pe lângă premiul cel mare, toţi cei înscrişi în campanie au primit automat un voucher în valoare de 200 de lei pentru tratamente stomatologice în cadrul clinicii. De asemenea, cei patru finalişti, supuşi atât votului juriului, cât şi al publicului, vor primi gadget-uri iPod Nano, cărţi audio Canyon, dar şi tratamente dentare în valoare de 100 euro.

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea