România trimite ajutoare în Tunisia pentru combaterea pandemiei de COVID-19

România vine în ajutorul autorităților tunisiene și le sprijină în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Astfel, țara noastră va trimite Tunisiei vaccinuri, teste antigen şi materiale sanitare. De asemenea, medici şi asistenţi vor avea o misiune de 21 de zile pentru sprijinirea autorităţilor din Tunisia.

„Astăzi, 9 august 2021, statul român urmăreşte de o manieră prioritară să acorde sprijin Republicii Tunisia, puternic afectată de creşterea accentuată a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, derulând o misiune externă complexă, caracterizată prin: deplasarea unei echipe de medici şi asistenţi într-o unitatea spitalicească din Tunisia, acordarea de echipamente medicale de necesitate imediată personalului sanitar tunisian, respectiv acordarea de vaccinuri împotriva Covid-19”, a transmis, luni, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Solicitarea pentru acordarea de asistenţă internaţională a venit din partea autorităților tunisiene.

„Prin grija Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, o echipă formată din 13 cadre medicale ( 5 medici şi 8 asistenţi ) vor sprijini personalul sanitar tunisian pentru 21 de zile, în lupta cu situaţia generată de creşterea exponenţială a numărului de noi cazuri pozitive SARS-CoV-2. La această misiune vor participa şi 3 ofiţeri din cadrul DSU – Direcţia Generală Protecţie Civilă, însărcinaţii cu dublă responsabilitate, coordonarea întregii misiuni respectiv asigurarea unei legături permanente cu autorităţile sanitare şi de protecţie civilă din Tunisia”, a mai transmis DSU.

Totodată, 22.240 măşti FFP2 şi FFP3, 203.000 măşti chirurgicale, 50.400 teste antigen vor fi donate, cu titlul gratuit, cadrelor medicale tunisiene, în scopul asigurării protecţiei acestora împotriva coronavirusul SARS-CoV-2. De asemenea, România va dona și 188.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca. Acestea reprezintă doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către compania AstraZeneca, prin acordurile-cadru încheiate de către Ministerul Sănătăţii cu Comisia Europeană.

„Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, o aeronavă C-27 J Spartan, aflată în dotarea Forţelor Aeriene Române va decola astăzi, 9 august 2021, începând cu ora 12:00 de la “Baza 90 Transport Aerian” cu destinaţia Tunisia, în vederea exercitării misiunii umanitare complexe de sprijinire a autorităţilor tunisiene în eforturile de combatere a efectelor generate de virusul SARS-CoV-2”, a mai transmis DSU.  

Misiunea externă sub egida Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene a fost aprobată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, condus de premierul României, cu informarea prealabilă a preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea