Român vaccinat, internat în stare gravă după ce s-a infectat cu tulpina Delta a SARS-CoV-2

Un român vaccinat cu schema completă a fost internat la Terapie Intensivă, după ce s-a infectat cu tulpina Delta a noului coronavirus. Este primul pacient din România infectat cu tulpina Delta care a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost imunizat împotriva COVID-19.

Pacientul este un bărbat de 70 de ani din Pașcani care a contractat tulpina Delta, cea care este dominantă în Europa. Acesta este internat pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. Starea bărbatului este însă mai bune decât a celorlalți patru pacienți internați la ATI, infectați și ei cu aceeași tulpină, dar care nu au fost vaccinați.

Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecțioase, citat de news.ro, pacientul a fost vaccinat la începutul anului și prezintă mai multe comorbidități. Acesta a mai precizat că în spital mai sunt internați 26 de pacienți cu coronavirus, toți nevaccinați și cu forme medii ale bolii. La majoritatea dintre ei a fost identificată tulpina Delta.

Specialiștii încă analizează eficiența imunizării anti-COVID-19 cu serurile disponibile în acest moment în privința noilor tulpini de coronavirus.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea