Teste Babeș-Papanicolau și HPV gratuite pentru femeile din mai multe județe

Peste 170.000 de femei din șapte județe vor fi testate gratuit pentru depistarea leziunilor colului uterin, în cadrul unui program lansat luni în Prahova. Campania este finanțată din fonduri europene și va fi implementat de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu-Rusescu”, în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA, Fundația Renașterea şi Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate. 

În cadrul acestui program, femeile din regiunea Muntenia pot fi testate gratuit fie în cabinetele medicale de recoltare înscrise ȋn program, oricând pe parcursul anului, fie în cadrul unităților mobile care vor ajunge în localităţi din toate judeţele regiunii.

Potrivit managerului de proiect, Adriana Ciuvică, medicii ginecologi și medicii de familie din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Giurgiu și Teleorman se pot afilia pentru participarea în proiect. Afilierea se poate face contactând Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București pentru detalii. Testele vor fi interpretate centralizat, la laboratorul INSMC, în condiții de calitate asigurată conform standardelor europene, iar rezultatele vor fi transmise medicilor care le-au prelevat pentru a fi comunicate pacientelor.

Potrivit statisticilor, anual peste 3.300 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, iar 1.700 de femei își pierd viața din cauza acestei afecțiuni, care reprezintă principala cauză de deces la femeile de vârstă 15-45 ani. Acest proiect vine în sprijinul programului național de screening pentru cancerul de col uterin inițiat de Ministerul Sănătății în anul 2012. Programele organizate pe baze populaționale de screening și-au dovedit eficacitatea în reducerea mortalității prin cancer de col uterin cu până la 80%.

„Implicarea Fundaţiei Renaşterea ȋn proiectul SCCUT continuă misiunea noastră, căreia i-am dedicat cei 20 de ani de existenţă, de a informa femeile cu privire la importanța controalelor medicale periodice şi a depistării precoce a cancerului”, a declarat Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea, în cadrul unei conferințe de presă.

„FILIA are ȋn centrul activităţilor sale femeile, ajutȃndu-le să ȋşi facă vocile auzite sau contribuind la o societate care oferă șanse egale de afirmare indiferent de gen. De această dată, ne-am alăturat experienţa pentru un demers extrem de util – acela de a ajuta femeile să ȋşi ia ȋn propriile mâini sănătatea”, a declarat și Cristina Bahnaru, de la Centrul FILIA.

Categorii: Actualitate
Tags: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea