Angajații din UPU și de la Ambulanță nu mai sunt obligați să se pensioneze la 57 de ani

Guvernul a adoptat marți o ordonanță de urgență care prevede că personalul de pe ambulanță și din unitățile de primire urgențe nu mai este obligat să se pensioneze la 57 de ani. Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că este vorba despre suspendarea Legii 5/2021 privind statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat. 

„Legea obligă la pensionare la vârsta de 57 de ani a personalului care lucrează în serviciile de ambulanţă şi unităţile de primiri urgenţe. Iniţial, toate discuţiile care erau până la votarea legii erau despre posibilitatea de a cere pensionarea în unele condiţii de către personalul care lucrează şi nu de a se pensiona obligatoriu la 57 de ani şi dacă a completat stagiul de cotizare. Legea permite ca persoana care au ajuns la vârsta de 57 de ani înaintea pensionării să solicite anual şefului secţiei sau serviciului unde lucrează prelungirea cu câte un an a activităţii sale în cadrul serviciului respectiv cu condiţia de a fi consultată de un medic de medicina muncii şi să fie de acord şeful unităţii”, a declarat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă.

Șeful DSU a arătat că, dacă s-ar aplica prevederile legii, 18% din medicii de pe ambulanță și 18% din medicii de la UPU s-ar pensiona.

„Noi am făcut o analiză de impact. (…) Imediat, ar intra cam 18% din medicii serviciilor de ambulanţă şi 17%, chiar 18% din medicii unităţilor de primiri urgenţe şi SMURD în categoria personalului pensionar la 57 de ani şi va trebui, dacă doreşte, să ceară prelungirea. Problema cu prelungirea este că nu avem niciun standard clar pentru medicii de medicina muncii în ţară la acest moment, care este baza că el sau ea poate să continue activitatea sau nu poate, ceea ce înseamnă că s-ar putea să avem decizii destul de diferenţiate în ţară din punct de vedere al medicului care va stabili dacă persoana poate sau nu să continue activitatea. Lăsând asta la o parte, persoana este vrând sau nevrând la cheremul şefului. Cifrele pe care le-am dat, impactul lor este extrem de serios”, a explicat șeful DSU.

Raed Arafat a prezentat şi impactul pe trei ani al acestei legi, menţionând că 31% dintre medici ar fi pensionari, 12% dintre asistenţi medicali, 45% dintre ambulanţieri, aproape 10% din şoferi de autospeciale şi 34% din operatorii registratori de urgenţă. El a subliniat că unele prevederi ale legii pot crea dezechilibre.

„Au scăpat şi sunt convins că a fost o scăpare, anumite categorii de personal care lucrează în unitatea de primiri urgenţe la acest moment sau în unele unităţi, scăpând menţionarea lor înseamnă că în viitor acest personal nu va putea să activeze în calitate de medic sau de personal în cadrul UPU sau ambulanţă. Mai mult decât atât, tot o scăpare, a scăzut perioada de pregătire a medicilor care fac competenţă de urgenţă pentru UPU şi a scăzut cu şase luni”, a mai spus Arafat.

Aplicarea Legii 5/2021 a fost suspendată în ansamblu până la finalul anului următor.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea