România rămâne vigilentă în ceea ce privește varianta indiană a COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat marți că autoritățile române mențin un grad înalt de vigilență în ceea ce privește varianta Delta (indiană) a noului coronavirus. Oficialul a dat însă asigurări că, deocamdată, pe termen scurt cu există motive de îngrijorare. 

„Noi continuăm să secvenţiem conform strategiei de secvenţiere pe care a elaborat-o comisia de genetică. INSP continuă să ne trimită răspunsurile. Deocamdată, numărul de secvenţieri este unul destul de redus, dar continuăm să diagnosticăm infecţie cu varianta Delta.

Da, ne îngrijorăm în condiţiile de acum, în care incidenţele sunt destul de reduse, nu credem că pe termen extrem de scurt avem motive de îngrijorare, dar pe termen mediu şi lung cred că trebuie să continuăm să fi foarte vigilenţi.

Nu aş vrea să fac supoziţii. Ideea este că ne menţinem un grad înalt de vigilenţă. Noi am prevăzut în strategie şi cadrul normativ, dar şi sursele de finanţare pentru ca solicitările de secvenţiere să vină din toate centrele regionale şi ele să fie centralizate la Bucureşti, unde să fie lucrate”, a declarat Ioana Mihăilă într-o conferinţă de presă.

Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, până pe 13 iunie în țara noastră au fost confirmate 35 de cazuri de infectare cu tulpina indiană a SARS-CoV-2. De asemenea, a fost raportat și un deces cauzat de această variantă a coronavirusului.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea