România primește joi o nouă tranșă de vaccinuri Johnson&Johnson. Cele 61.800 de doze vor ajunge la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.
Ulterior, dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:
- Centrul Național de Stocare București: 13.800 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Brașov: 8.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 8.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanța: 8.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 8.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iași: 8.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 8.000 doze.
Până la acest moment, țara noastră a recepționat 515.500 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, dar numai 175.823 dintre acestea au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.