Apariţia neaşteptată a ministrului Educaţiei Naţionale, Monica Anisie, într-o şcoală din localitatea Axintele din Ialomiţa şi mustrarea în faţa elevilor şi a camerelor de luat vederi a unei învăţătoare care ridicase tonul la copii a produs un val de critici publice.
Cei mai vehemenţi au fost unii lideri sindicali din învăţământul preuniversitar care au acuzat-o pe ministrul Anisie că a încălcat flagrant Legea Educaţiei. La rândul ei, Monica Anisie a transmis pe un cont de socializare că regretă faptul că nu a evoluat corect acţiunea în faţa presei, dar că nu-i normal ca un profesor să ţipe la copii.
Subiectul a fost intens dezbătut în platoul emisiunii Medika Special de luni seară, moderată de Doru Gheorghiade. La discuţii au participat în platou Sorin Drăgan, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt, Sector 1, psihologul Ovidiu Telegescu şi jurnalistul Marius Ghilezan. Prin telefon a intervenit şi preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.
Întreaga emisiune poate fi urmărită aici: