Autoritățile au demarat o anchetă la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” din Capitală pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care trei pacienţi au decedat în urma unei avarii la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă amplasată în curtea spitalului.
Ancheta a demarat după ce aseară, în jurul orei 17,00, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă amplasată de DSU în curtea Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş, în care erau internați 8 pacienți COVID, a avut loc o avarie. Personalul medical a încercat transferul de urgență al pacienților pe alte secții, dar din păcate 3 dintre ei nu au mai putut fi salvați.
Potrivit reprezentanților spitalului, alți patru au fost transferaţi în siguranţă la alte spitale şi unul a fost relocat în secţia principală de Terapie Intensivă a Spitalului „Dr. Victor Babeş”.
„În prezent, la faţa locului se desfăşoară ancheta organelor abilitate în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor producerii tragediei, iar personalul medical şi cel auxiliar din cadrul unităţii sanitare acordă întregul sprijin pentru aflarea adevărului. Vom continua să informăm opinia publică în mod transparent privind evoluţia situaţiei, pe măsură ce amănunte suplimentare vor fi disponibile. Conducerea şi întreg personalul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” transmit cele mai sincere condoleanţe şi sunt alături de familiile celor decedaţi în acest tragic eveniment”, transmit reprezentanţii spitalului.
Ventilatoarele de la Unitatea mobilă de Terapie intensivă amplasată în curtea Spitalului „Victor Babeş” s-au oprit din funcţiune din cauza creşterii presiunii oxigenului peste limita admisă, în prezent derulându-se o verificare privind cauzele producerii avariei, a informat, luni, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
„Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container şi a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune, respectiv presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcţionarea corectă şi în siguranţă a acestor tipuri de echipamente medicale. În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la faţa locului, a refuzat intrarea în unitate, deşi i-a fost oferit de către personalul medical echipament complet de protecţie împotriva COVID-19. Acesta, în final, a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR”, precizează DSU, într-un comunicat de presă.