Ivermectina nu este recomandată pentru tratarea COVID-19, spune Agenția Europeană a Medicamentului

Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că nu recomandă utilizarea Ivermectinei, un antiparazitar, pentru prevenirea sau tratarea COVID-19. Potrivit AEM, datele disponibile până în prezent nu susțin utilizarea acestui medicament pentru tratarea COVID-19 în afara studiilor clinice, iar eficacitatea Ivermectinei împotriva coronavirusului, prezentată uneori pe reţelele sociale ca un „remediu miraculos”, nu a fost dovedită ştiinţific.

„Sunt necesare studii suplimentare pentru a trage concluzii cu privire la eficacitatea şi siguranţa produsului în prevenirea şi tratarea COVID-19”, a precizat EMA.

Utilizarea acestui medicament ca tratament împotriva noului coronavirus nu este autorizată în Uniunea Europeană, iar EMA nu a primit deocamdată nici o cerere pentru o astfel de utilizare.

„Studiile de laborator au arătat că Ivermectina poate bloca replicarea SARS-CoV-2, dar la concentraţii mult mai mari decât cele obţinute cu dozele autorizate în prezent”, au explicat reprezentanții EMA. Prin urmare, efectele adverse şi posibila toxicitate nu pot fi excluse la aceste doze, au adăugat aceștia.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea