Marea Britanie, prima țară din lume care a început imunizarea cu vaccinul Astra Zeneca

Marea Britanie a devenit prima țară din lume care a demarat campania de imunizare contra Covid-19 cu vaccinul dezvoltat de AstraZeneca și Universitatea Oxford, transmite Reuters. Potrivit sursei citate, șase spitale vor administra primele vaccinuri din cele 530.000 de doze pe care Regatul Unit le are deja disponibile.

Programul va fi extins la sute de alte puncte de vaccinare în zilele următoare.

Vaccinul AstraZeneca costă doar câțiva euro și poate fi stocat la temperatura frigiderului, ceea ce îl face ușor de transportat și folosit. Vaccinul a mai fost aprobat și în Argentina, India și El Salvador, dar aceste țări nu au început și administrarea lui.

Marea Britanie a comandat 100 de milioane de doze de la producătorul AstraZeneca – suficient pentru a vaccina 50 de milioane de oameni.

”Credem că am găsit formula câştigătoare şi cum putem obţine eficienţă, care, cu două doze, este la fel de mare ca a celorlalte vaccinuri”,a declarat recent directorul general al Grupului Farmaceutic AstraZeneca pentru presa britanică.

Categorii: Știri
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea