Alte 4.724 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, din 28.876 de teste prelucrate. Bilanțul total COVID-19 în România a ajuns la 217.216, potrivit datelor publicate marți de Grupul de Comunicare Strategică.
În ultima zi s-au înregistrat alte 104 de decese, un record zilnic absolut de la debutul pandemiei în țara naostră, în timp ce numărul pacienților COVID-19 internați la terapie intensivă e în continuare foarte ridicat – 824.
Pe teritoriul României, 26.534 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.540 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.271 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Dintre aceștia, doar 797 au fost declarați vindecați.