Spitalele COVID din Arad, aproape de colaps! Solicita detasarea de personal medical din alte judete

Aradul nu mai face fata cazurilor de COVID. Conducerea DSP a transmis o solicitare oficiala catre Centrul National de Conducere si Coordonare a Interventiei pentru detasare de personal medical din alte judete. Totodata, conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Arad face demersuri pentru a face angajari temporare.

„În urma analizei pe care am efectuat-o, am constatat că avem nevoie de cadre medicale superioare şi medii. Este vorba de medici de ATI, pneumologi, medici de interne şi infecţionişti. Ar fi nevoie şi de aproximativ 30 de asistenţi medicali pentru a acoperi deficitul la nivelul judeţului. Drept urmare, am trimis o adresă către CNCCI, prin care solicităm personal din judeţele învecinate, dacă au cadre medicale disponibile. Solicităm detaşare din aceste judeţe în spitalele Aradului”, a declarat şeful DSP Arad, Horea Timiş, citat de Agerpres.

Conform lui Timiş, în ultimele zile, aproape toate paturile de la SCJU Arad şi de la celelalte spitale suport COVID-19 au fost ocupate.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea