În fiecare an, pe 15 octombrie este marcată Ziua Mondială a Spălatului pe mâini în peste 100 de țări. Tema de anul acesta este „Igiena mâinilor pentru toţi!” și vine în completarea regulilor sanitare obligatorii de urmat în condițiile pandemiei de coronavirus.
Studiile arată că spălatul corect pe mâini, cu apă și săpun, poate ține la distanță peste 200 de boli , fiind una dintre cele mai simple modalităţi de a preveni răspândirea oricărui virus şi de a ne asigura o stare de sănătate mai bună.
În perioada pandemiei de COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat noi recomandări şi linii directoare care stipulează că facilităţile de igienă trebuie să se regăsească la intrarea în toate clădirile comerciale publice şi private (pentru utilizare la intrare şi la ieşire), în toate centrele de transport majore (staţii de autobuz, gări, aeroporturi şi porturi maritime) şi în pieţe, magazine, lăcaşuri de cult, unităţi sanitare publice şi şcoli. Înainte de pandemie, facilităţile pentru igienizarea mâinilor în locurile publice nu au fost o prioritate pentru guverne sau sectorul privat.
Cel mai bine este să vă spălați pe mâini cu apă și săpun, urmând acești pași:
- Umeziți mâinile cu apă
- Aplicați săpunul în palmă
- Spumați bine mâinile pe toată suprafața lor
- Freacați cel puțin 20 de secunde palmele
- Insistați și pe dosul mâinilor, la încheieturi, între degete și sub unghii
- Clătiți bine
- Ștergeți mâinile cu un prosop curat
- Folosiți prosopul pentru a închide robinetul