Urmează „două săptămâni dificile pentru a putea reimpune măsurile de izolare, internare, carantină”, după intrarea în vigoare, începând de astăzi, a noii legi a carantinei și izolării, a declarat marți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Potrivit acestuia, că odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, pacienții infectați nu vor mai putea fi externați din spital decît „cu acordul medicului curant”, după ce în ultimele săptămâni, peste 4.000 de pacienți infectați cu coronavirus s-au externat la cerere, pe fondul vidului legislativ.
Referitor la numărul de cazuri raportat marți de GCS, el a spus că România de află într-o perioadă de „creștere ușoară”.
„Tot ce înseamnă focare, tot ce înseamnă focare nou constituite sunt gestionate prin anchete epidemiologice, urmând ca acolo unde vom avea o suprasolicitare a activității medicale, mă refer la ATI, să punem să facem și detașări de personal, dar să putem transfera și acești pacienți unde avem locuri”, a completat ministrul Sănătății.
In ultimele 24 de ore au fost raportate 994 de cazuri, din 17.204 teste efectuate, un nou record al cazurilor de COVID-19 de la începutul pandemiei. De asemenea, au fost confirmate 36 de decese din cauza infecțiilor cu coronavirus, cel mai mare număr de morți.