Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut că există dovezi emergente privind capacitatea noului coronavirus de a se răspândi prin aer. Răspunsul OSM vine după ce mai mulți oameni de știință au cerut organizației să îşi actualizeze recomandările despre modul în care maladia COVID-19 se transmite în comunităţile umane.
„Am discutat despre posibilitatea răspândirii pe calea aerului şi prin aerosoli drept una dintre căile de transmitere a COVID-19”, a declarat la o conferinţă de presă Maria Van Kerkhove, expert tehnic din cadrul OMS. Anterior, OMS a susținut că SARS-CoV-2 se transmite în primul rând prin mici picături de secreţii expulzate din nasul şi gura unei persoane infectate şi care ajung apoi foarte repede pe sol.
Ulterior, peste 230 de oamenii de știință din 32 de țări au arătat că există dovezi care demonstrează că acele particule virale ce plutesc prin aer pot să infecteze persoanele care le inhalează. Întrucât astfel de mici particule exhalate de persoane infectate pot să plutească mai mult timp prin aer, oamenii de ştiinţă au cerut OMS să îşi actualizeze ghidul de recomandări.
„Posibilitatea transmiterii prin aer a noului coronavirus în spaţiile publice- în special în condiţii foarte specifice, precum spaţiile aglomerate, închise, slab ventilate, care au fost deja descrise- nu poate fi exclusă. Totuşi, dovezile trebuie centralizate şi interpretate, iar noi vom continua să sprijinim acest demers”, a declarat și Benedetta Allegranzi, expert tehnic al OMS pentru prevenirea şi controlul infecţiilor.
Orice modificare din evaluarea pe care OMS o face în privinţa riscului de transmitere a virusului ar putea afecta actuala recomandare de păstrare a unei distanţe de un metru între oameni. Guvernele lumii, care se bazează pe OMS pentru a-şi construi politicile de recomandări naţionale, ar putea să îşi ajusteze la rândul lor măsurile de sănătate publică implementate pentru a limita răspândirea noului coronavirus.