Cabinetele medicale și farmaciile ar putea primi un sprijin de la stat pentru achiziționarea de echipamente de protecție. Un proiect de lege în acest sens a fost depus de un grup de parlamentari PSD la Senat.
Potrivit propunerii de act normativ, cabinetele medicale și farmaciile aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate vor primi 5.000 de lei lunar, de la bugetul de stat, pentru a-și achiziționa materiale de protecție. Proiectul urmează să fie dezbătut și votat marți.
„Furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale de specialitate în regim ambulatoriu, aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, vor beneficia lunar de suma de 5.000 de lei/tură de activitate pentru asigurarea materialelor de protecţie necesare furnizorilor şi asiguraţilor. De sumele menţionate beneficiază cabinetele de medicină de familie indiferent de forma de organizare, farmaciile comunitare, cabinetele de specialitate, laboratoarele de analize medicale, furnizorii de servicii de imagistică medicală. Sumele sunt asigurate prin transferuri de la bugetul de stat către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”, se arată în proiectul de lege.
Propunerea legislativă a primit un raport de admitere din partea Comisiei de sănătate din Senat. Comisia a adoptat și un amendament prin care cabinetele stomatologice au fost incluse printre furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale care beneficiază de acest ajutor.