Marile lanțuri de magazine din Beijing au oprit vânzarea de somon sâmbătă, după ce noul coronavirus a fost identificat pe un tocător folosit pentru a tăia peștele într-o piață de profil din oraș. Deși specialiștii susțin că SARS-CoV-2 nu se transmite de la pește la om, descoperirea a stârnit îngrijorări cu privire la o nouă răspândire a COVID-19.
„Nu putem concluziona că somonul este sursa infecţiei doar pentru că noul coronavirus a fost detectat pe un tocător al unui furnizor. Gazdele cunoscute ale COVID-19 sunt mamifere. Este aproape imposibil ca un peşte să fie infectat”, a declarat unul dintre specialiștii Universității Tsinghua pentru televiziunea oficială chineză.
Potrivit experţilor chinezi, care încearcă să identifice sursa acestui nou lanţ de contaminare, tocătorul a fost mai degrabă atins de un purtător al virusului sau a fost în contact cu produsele contaminate.
China importă aproximativ 80.000 de tone de somon în fiecare an. Chile, Norvegia, Insulele Feroe, Australia, Canada sunt principalele ţări din care se importă, iar volumul importurilor de somon este în creştere de la an la an.