Crește îngrijorător numărul cazurilor noi de COVID-19. S-a depășit din nou pragul de 300 de cazuri

Numărul cazurilor noi de COVID-19 crește îngrijorător. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 320 de noi cazuri de îmbolnăvire, cea mai mare creștere din ultima lună. În total, numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 21.999 de persoane. Dintre acestea, 15.719 au fost declarate vindecate și externate (adică aproximativ 72% din numărul pacienților).

Din păcate, alte 1.410 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. De la ultima raportare au fost înregistrate 16 noi decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Iași, Olt, Sibiu și Suceava. 

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 165 de pacienți. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.985 de  persoane. Alte 97.750 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 560.596 de teste.

Categorii: Actualitate
Tags: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea