Sunt mereu obosit, plictisit, mă concentrez greu și nu găsesc nicio satisfacție în munca de zi cu zi! Așa se manifestă una dintre cele mai frecvente suferințe ale epocii moderne: sindromul burnout. Nu e greu de recunoscut, deși seamănă uneori cu depresia, având manifestări precum insomnii, migrene, epuizare emoțională, depersonalizare, frustrare, reacții nervoase impulsive și lipsa aprecierii pentru reușitele personale. Victimele acestui fenomen sunt de obicei persoane extrem de eficiente și conștiincioase, care au avut tendința de fi idealiste și a-și dori foarte mult de la propria persoană și de la cei din jur. Atunci când aceste persoane nu reușesc să facă tot ceea ce și-au propus, apare un sentiment intens de frustrare și dezamăgire, care duce în final la epuizare. Cum trebuie să procedați în cazul sindromului burnout aflați din emisiunea Abecedar Medical.
VIDEO Diferența dintre testele genetice și analizele de sânge uzuale
Pentru a preveni anumite afecțiuni trebuie să realizăm periodic analize medicale de sânge. Aceste teste ne arată starea de sănătate pe care o avem în momentul în care ne-au fost…