Un număr de 6 ”asistenți medicali virtuali”, care vor asigura comunicarea mai facilă între pacient și cadrele medicale din clinicile unde se tratează pacienți infectați cu SARS-CoV-2, au ajuns astăzi la Târgu Mureș.
”Este vorba despre un cadru medical virtual care are în spate o rețea interconectată de tablete. Aceasta permite medicului să comunice la distanță cu pacienții, fără a se deplasa la salon, dacă nevoia nu este vitală. În acest mod, vom ști în orice moment nevoile pacienților internați pe secțiile SCJ, scăzând expunerea personalului medical, care va intra mai rar în zona contaminată. Datorită modulelor existente, acești asistenți virtuali au capacitatea de upgrade pentru monitorizarea mai multor constante vitale ale pacienților. Ne bucurăm că, dacă situația o va permite, vom avea posibilitatea să le oferim cadrelor medicale, prin rotație, câteva zile de odihnă, tinând cont că de aproximativ 2 luni lucrează în condiții foarte solicitante”, spun reprezentanții Spitalului Clinic Județean Mureș.
Acesta este 3– lea spital din România care implementează acest program pilot, după Institutul Matei Balș și Spitalul Militar Central București.