COVID-19 se extinde în rândul clerului ortodox. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, a fost confirmat cu noul coronavirus.
În vârstă de 90 de ani, ierarhul s-a prezentat luni la spitalul din Suceava, pentru o formă severă de pneumonie. Testele au confirmat însă infectarea cu SARS-CoV-2. ÎPS Pimen a fost dus la București cu un elicopter, împreună cu un alt pacient care trebuia transportat în Capitală, și a fost internat la Institutul Matei Balș.
„Poate că este o persoană sănătoasă, nu are boli cronice, mai ales că probabil a avut un trai destul de ascetic și anumite boli, cum ar fi bolile cardiovasculare sau diabet l-au ocolit și în această situație. Poate să fie vorba despre o conjunctură favorabilă, mai ales dacă face cumva o formă cu simptomatologie redusă a bolii și nu face o formă gravă, complicată având în vedere că s-ar putea să nu aibă comorbidități.
Mi se pare extrem de relevant acest exemplu, pentru că ne arată că o evoluție necontrolată a bolii, din cauza unei lipse de acțiune sau a unor comportamente total necorespunzătoare, fac ca un oraș relativ mic, cum este Suceava, care are în jur de 120.000 de locuitori, să producă un sfert din cazurile din România, ceea ce este impresionant”, a explicat pentru Digi24 Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.
Acum va fi demarată o anchetă epidemiologică pentru a vedea cu cine a intrat în contact arhiepiscopul Sucevei.