Ministerul Sănătății vrea să atragă cât mai mulți medici în sistem și a scăzut pragul de admitere la rezidențiat

Ministerul Sănătăţii vrea să atragă cât mai mulți medici în sistem. În acest sens, oficialii MS au decis scăderea pragului minim de promovare de la 65% la 60% din punctajul maxim realizat, la fel ca în anii anteriori.

Potrivit unui comunicat de presă, având în vedere necesitatea acoperirii cât mai multor posturi și locuri la concursul de rezidențiat, în special în domeniile deficitare – medicină de familie, medicină de urgență, ATI etc, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au aprobat astăzi, prin ordin comun, măsura care permite intrarea în rezidențiat a unui număr cât mai mare de tineri medici. Astfel, astăzi, s-a luat decizia de scădere a pragului minim de promovare de la 65% la 60%, la fel ca în anii anteriori.

Punctajul maxim realizat la sesiunea de Rezidenţiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului iniţial de 65%, este de 608 puncte. În această situaţie, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidaţi din cele 4.327 locuri disponibile.

„Pregătirea din timp a unui număr suficient de specialişti reprezintă o prioritate a politicii de resurse umane a Ministerului Sănătăţii. Tinerii medici trebuie să aibă după absolvire un loc de muncă asigurat, iar pacienţii din România să beneficieze de îngrijire din partea generaţiilor viitoare de specialişti” a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat în comunicat.

Categorii: Actualitate, Știri
Tags: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea