Spital modular amenajat cu fonduri europene, la Ploiești

Un spital modular  a fost amenajat în curtea Secției de pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Investiția depășește 14,6 milioane de lei și a fost realizată de Consiliul Județean Prahova cu fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare.

„Prahovenii au acum un spital modular care ne va ajuta să răspundem mai bine oricăror crize sanitare. Prin investiţia în spitalul modular, am reuşit să creştem numărul de paturi de terapie intensivă ale Spitalului Judeţean de la 30 la 42. Avem un total de 32 de paturi de spital noi, circuite şi echipamente specifice pentru răspuns la criză sanitară. Continuăm investiţiile în creşterea calităţii serviciilor de sănătate oferite prahovenilor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Potrivit unui comunicat de presă, specialităţile acestui spital sunt ATI, Medicină internă şi Pneumologie. SJUP va asigura, din fonduri proprii, materialele consumabile, precum şi orice alte echipamente necesare funcţionării spitalului modular. De asemenea, SJUP va asigura personalul medical necesar operării spitalului modular la capacitate maximă.

„Spitalul modular are 2 saloane de terapie intensivă (ATI), 2 izolatoare şi 4 saloane. Acesta este dotat cu aparatură medicală şi echipamente de ultimă generaţie, cum ar fi: ventilatoare mobile (4) şi invazive (12), injectomate (46), monitoare pentru pacienţi (20), staţii de monitorizare (4), EKG (3), Holter TA (2), defibrilatoare (2), pulsoximetre (2), paturi de triaj (20), paturi ATI (12), rafturi de depozitare din inox (3), mese de lucru din inox (2), noptiere (20), dulapuri de depozitare (5) şi vestiar (10), precum şi scaune pentru transportul pacienţilor (3)”, se arată în comunicatul CJ Prahova.

De asemenea, au fost realizate circuite dedicate pentru pacienţi şi medici. CJ Prahova mai informează că, pentru ventilarea spaţiilor şi asigurarea unui nivel de presiune negativă ce va asigura limitarea răspândirii viruşilor, s-au prevăzut patru sisteme de ventilare ce deservesc cele patru tronsoane de clădire.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea