Reconstrucția de aortă a unui pacient de 60 de ani, efectuată cu succes la Spitalul Județean Arad

O intervenție dificilă a medicilor de gardă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad s-a terminat cu succes. Aceștia au reconstruit aorta unui pacient în vârstă de 60 de ani, care a ajuns în Unitatea Primire Urgenţe cu anevrism de aortă abdominală rupt, cu risc rapid de exsangvinare.

Potrivit reprezentanților spitalului, au intervenit medicii de la secţiile Chirurgie Generală I şi Anestezie – Terapie Intensivă I. Mai exact, este vorba de medicul specialist în chirurgie cardio-vasculară dr. Mircea Alexa, medicul specialist în chirurgie generală dr. Mihai Roşu, medicul primar ATI dr. Adrian Crişan, ajutaţi de medici rezidenţi. Echipa operatorie a reconstruit artera aortă – vas principal de sânge, prin aplicarea unei proteze sintetice, pentru a putea restabili circulaţia sângelui spre bazin şi picioare.

„Intervenţia a fost una contra-cronometru, pacientul riscând să îşi piardă picioarele din cauza lipsei de irigare cu sânge şi inclusiv viaţa prin exsangvinare. Pacientul a necesitat mai apoi îngrijiri în terapie intensivă, fiind acum în stare stabilă, sub supraveghere medicală în Compartimentul de Chirurgie Vasculară”, au mai menţionat reprezentanţii SCJU Arad.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea