Investiție de peste 9 milioane de lei pentru modernizarea secțiilor ATI ale Spitalului Universitar Militar Central

Secţiile de Terapie Intensivă ale Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” vor fi modernizate cu fonduri europene nerambursabile, informează Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat de presă al MApN, valoarea totală a proiectului „Creşterea siguranţei pacienţilor în secţiile ATI ale Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila” este de 9.336.760,30 de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 9.227.346,49 de lei.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Infrastructura Mare.

Perioada de implementare este de 29 luni. Proiectul a fost demarat pe 15 august 2021, urmând să se încheie pe 31 decembrie 2023.

Conform Ministerului Apărării, obiectivul general al proiectului este „protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, prin investiţii în infrastructura de fluide medicale şi a reţelelor de energie electrică, inclusiv a sistemelor de supraveghere şi control a acestor instalaţii şi a sistemelor de ventilaţie şi climatizare a aerului, pentru desfăşurarea actului medical în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central”. 

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea