Spitalele din Capitală se confruntă cu un val de cazuri de copii cu pneumonie acută. De exemplu, la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu” sunt internați în prezent 20 de copii cu această afecțiune, o secţie întreagă dedicată bolilor respiratorii funcţionând la capacitate maximă. Din păcate, cei mai mulți pacienți au nevoie de administrare de oxigen.
„În acest moment, secţia respirator lucrează la capacitate maximă şi are 20 de pacienţi internaţi cu pneumonie acută. 80% dintre aceştia sunt cu insuficienţă respiratorie acută. Cei mai mulţi dintre ei, fie că vin cu transportul de la domiciliu, cu maşina personală sau cu ambulanţa, ajung la noi în stadiul de insuficienţă respiratorie acută. Nu este caracteristic lunii septembrie, în mod normal lucrul acesta l-am fi resimţit undeva în sezonul rece, deci mult mai târziu de luna septembrie, este neobişnuit ca în acest moment al anului să ne confruntăm cu situaţia de faţă”, a explicat pentru news.ro Gabriela Vlad, medic specialist pediatru în cadrul Spitalului Gomoiu.
Copiii care ajung cu insuficienţă respiratorie la spital au în primul rând nevoie de administrare de oxigen, dar şi de diferite tratamente, printre care şi corticoterapia, de cele mai multe ori administrată atât inhalator, cât şi intravenos.
„Pacienţii care ajung la noi cu pneumonie şi insuficienţă respiratorie acută necesită, de primă intenţie, administrarea de oxigen pe mască adaptat vârstei şi restul tratamentului care poate să însemne asocierea de corticoterapie, uneori antibioterapie în anumite situaţii, investigaţii suplimentare, supraveghere medicală şi reevaluarea acestora permanentă.
Corticoterapia este o formă de tratament cu cortizon cu derivaţi cu bază de cortizon şi care se poate administra atât inhalator, dar şi intravenos, parenteral. De cele mai multe ori, avem nevoie de formă inhalatorie, iar în cazurile cele mai severe, se pot asocia inclusiv variantele de administrare parenterală. Din păcate, cei mai mulţi dintre pacienţii de care vă povesteam, cu pneumonie acută şi insuficienţă respiratorie acută, au necesitat şi administrarea de corticoterapie atât inhalatorie, cât şi parenterală”, a precizat Gabriela Vlad.
În medie, durata de internare a unui copil cu pneumonie acută nu depășește 7 zile. Totuși, medicii îi roagă pe părinți să-i izoleze pe cei mici de colectivitate dacă sunt bolnavi şi să ţină legătura în primul rând cu medicul de familie.
„Rugămintea noastră către părinţi ar fi în primul să respecte normele de distanţare, de igienă, spălatul mâinilor, purtatul măştii, atât la copiii care sunt cu vârsta de indicaţie de purtare a măştii, cât şi la adulţi, de asemenea evitarea spaţiilor supraaglomerate, atât cât se poate, şi la primele semne de boală, testarea pacienţilor, vizitarea medicului de familie, deci efectuarea unui consult la medicul de familie, testarea pacienţilor antigen SARS-CoV-2, pentru că încă nu am depăşit momentul SARS-CoV-2 pe deplin şi izolarea pacientului, acolo unde este cazul şi, evident, urmarea recomandărilor medicului de familie”, a mai declarat Gabriela Vlad pentru news.ro.
Situația este aceeași și la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde sunt internaţi peste 20 de copii cu insuficienţă respiratorie.
„La UPU se prezintă în jur de 250-300 de copii zilnic, cam 30-40% sunt cu probleme pediatrice-viroze. Dintre aceştia, aproximativ 20% se internează (în jur de 14 copii). Predomină virozele sub formă de insuficienţă respiratorie, la copiii de vârstă mică ce frecventează grădiniţele şi şcolile. Sunt internaţi în acest moment peste 20 de copii cu insuficienţă respiratorie”, a declarat Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală.