Telespectatorii Medika Tv vor avea o prima zi a Crăciunului cu totul specială. Printre emisiunile eveniment aflate în grila de program a zilei de 25 decembrie, se numără un dialog de colecție cu actorul Dan Puric, cel care face o analiză amplă, în stilul său caracteristic întregii societăți românești post-decembriste. Puric vorbește despre copilăria sa, despre sistemul medical românesc, dar și despre teatrul de astăzi pe care se pregătește să îl părăsească prin pensionare. În dialogul cu realizatoarea Ioana Răduca, Dan Puric dă, cu adevărat, „cărțile pe față” și explică de ce au plecat din țară atât de mulți români, dar are și propriile teorii despre starea jalnică în care au ajuns Teatrul și Cultura românească.
La ora 21, este programat un documentar extraordinar despre “obezitate”, despre cum se poate trata și, mai ales, despre cum se poate evita o asemenea maladie.
În sfârșit, de la ora 22, se va pune în undă o nouă premieră, anume documentarul “Freud”. Filmul prezintă, într-o lumină mai puțin cunoscută, pe părintele psihanalizei. Documentarul face o trecere în revistă a vieții lui Freud, pornind din copilărie, trecând prin facultatea pe care a terminat-o târziu, însă îl arată pe personajul principal și în ultimii ani de viață.
Așadar, în prima zi a Crăciunului, Medika Tv vă obligă, practic, să rămâneți în fața televizoarelor pentru un program cu totul deosebit.