Crește numărul cazurilor noi de tuberculoză în județul Vaslui

Numărul cazurilor noi de tuberculoză înregistrate în județul Vaslui a crescut în primul semestru al acestui an, față de perioada similară din 2021. Potrivit datelor DSP Vaslui, în primele șase luni ale acestui an au fost înregistrate 108 noi cazuri de TBC, cu 23 mai multe față de 2021. Dintre cazurile confirmate în acest an, 4 au fost la copii cu vârsta mai mică de 14 ani.

„Persoanele cu simptome sugestive pentru diagnosticul de tuberculoză trebuie să se adreseze medicului de familie pentru trimitere la control de specialitate sau medicului specialist din Dispensarul de Pneumoftiziologie. Unităţile sanitare cu paturi asigură diagnosticul şi tratamentul pacienţilor cu tuberculoză, respectiv izolarea cazurilor până la negativarea acestora. Programul Naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei se derulează prin Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi Spitalul Municipal de Urgenţă „E. Beldiman” Bârlad. Tratamentul tuberculozei este gratuit pentru toţi pacienţii, iar medicamentele antituberculoase sunt furnizate atât pentru spitale, cât şi pentru dispensarele de pneumoftiziologie, prin farmacii cu circuit închis”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Toplicianu.

La sfârşitul semestrului I al acestui an erau în evidenţă la nivelul judeţului Vaslui un număr de 174 persoane cu tuberculoză, dintre care 125 sunt în mediul rural.

Categorii: Actualitate
Tags: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea