O nouă variantă de vaccin, mai eficientă împotriva tulpinii Omicron, ar putea apărea la toamnă

După creșterea alarmantă la nivel mondial a numărului de infectări cu tulpina Omicron, se vorbește despre dezvoltarea unui vaccin modificat, care să fie eficient și în fața acestei variante a COVID-19. Oficialii OMS au făcut deja un apel către oamenii de știință, cărora le-au cerut să dezvolte noi vaccinuri, capabile să reducă numărul de infectări. Potrivit lui Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, o nouă variantă de vaccin, mai eficientă împotriva tulpinii Omicron, ar putea apărea în această toamnă.

„Ne vom supune acelorași reguli europene, în sensul în care orice vaccin trebuie să urmeze toți pașii de autorizare la Agenția Europeană a Medicamentului și numai în urma unei recomandări și emiterii autorizației de către Comisia Europeană, numai atunci poate fi administrat. Deci, în momentul când acesta va parcurge acești pași, putem să-l avem și noi în România, sperăm să fie cât mai devreme, în toamnă, sperăm în luna septembrie. În acel moment, practic o să fie un vaccin adaptat variantei circulante, care să vină cu o eficacitate suplimentară”, a precizat Andrei Baciu, pentru Digi24.

Oficialul a subliniat faptul că cei care s-au vaccinat trec mai ușor prin boală decât cei care nu s-au imunizat. „Celor care nu s-au vaccinat până acum deloc le recomandăm să facă acest lucru. Într-adevăr, vaccinul actual este mai puțin eficient asupra acestei tulpini Omicron. Dar dacă vă uitați pe raportările pe care le facem în fiecare zi, vedem că mare parte dintre pacienții internați la terapie intensivă sau dintre cei care decedează sunt în continuare pacienți nevaccinați. Deci, există un beneficiu. Sigur că acest vaccin care va veni, adaptat pentru Omicron, va avea – ne dorim – o eficiență, o eficacitate, mult sporită”, a mai explicat Andrei Baciu.

Secretarul de stat a precizat că, după apariția noului vaccin, nu va mai fi organizată o nouă campanie națională de vaccinare, așa cum s-a întâmplat anterior. „Acest lucru a fost făcut atunci când era realmente o situație de criză și ne confruntăm oricum cu alte variante, mult mai agresive. În momentul de față, bună parte din populație are deja o imunitate. Acum sunt oameni care au câștigat imunitate, cumva lucrurile se pot face – și există o infrastructură și o platformă pe care vaccinarea se poate desfășura – deci, nu va fi nevoie de altceva”, a declarat Andrei Baciu.

Categorii: Actualitate
Tags: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea