Criză de sânge în spitalele din Vâlcea. Lipsesc mai ales grupele rare

Spitalele din județul Vâlcea se confruntă cu o criză de sânge. Potrivit Centrului Județean de Transfuzie Sanguină, lipsesc mai ales grupele A II negativ, B III negativ şi AB IV negativ, motiv pentru care reprezentanții centrului fac apel la cei cu aceste grupe de sânge să meargă să doneze.

„Primim solicitări din partea spitalelor pentru sânge cu grupele A II negativ, B III negativ şi AB IV negativ, pe care nu le putem onora la timp şi în cantitatea solicitată din cauza lipsei donatorilor. Un număr foarte mic de persoane se prezintă în această perioadă pentru a dona voluntar sânge. De aceea transmitem acest apel de a dona sânge şi a salva vieţi”, au transmis reprezentanţii centrului de transfuzii din Vâlcea.

Cei care doresc să doneze sânge sunt aşteptaţi la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Râmnicu Vâlcea (fosta Policlinică cu plată) în fiecare zi de luni şi până vineri, între orele 7:30 -13:00. Pentru informaţii privind donarea de sânge şi pentru programări poate fi apelat şi numărul de telefon: 0350/420504.

Poate dona sânge orice persoană clinic sănătoasă cu vârsta de cel puţin 18 ani şi greutatea de minimum 55 de kilograme în cazul femeilor şi 60 de kilograme în cazul bărbaţilor.

Categorii: Actualitate
Tags: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea