Organizația „Salvații Copiii” a donat aparatură medicală în valoare de 900.000 de lei secției de neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani. Unitatea medicală deservește întregul județ și a primit 41 de echipamente medicale performante, dintre care două aparate de ventilaţie, şase monitoare, opt blendere de aer, o hotă filtrantă cu flux de aer laminar, şase lămpi de fototerapie, 15 injectomate, un kit complet de resuscitare neopuff și două aparate de ventilaţie CPAP.
Donația face parte din proiectul „Şansă la viaţă pentru nou-născuţii din Botoşani”, derulat de Organizaţia „Salvaţi Copiii” România, în parteneriat cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani şi Consiliul Judeţean Botoşani, cu finanţare de la Fundaţia Vodafone România, prin Fondul Viaţă pentru Nou-Născuţi.
„De 12 ani, Organizaţia Salvaţi Copiii se implică în susţinerea unităţilor medicale cu echipamente performante, am ajuns în toate judeţele ţării şi ne bucurăm că în fiecare an putem veni cu proiecte noi. În ultimii doi ani a fost pusă o presiune suplimentară asupra sistemului medical care era deja fragilizat, iar nevoile sunt şi mai acute, de aceea am accelerat eforturile noastre de a susţine cât mai mult maternităţile din ţară, pentru a le dota cu aparatură modernă cât mai performantă. Proiectul acesta este foarte important, împreună cu partenerii noştri, susţinem un spital care îngrijeşte naşterile din tot judeţul, un spital care are o echipă de medici dedicaţi, cu care avem o colaborare îndelungată”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al „Salvați Copiii”.
În Maternitatea din Botoşani au loc anual în jur de 2.600-2.800 de naşteri, dintre care aproximativ 10% premature şi 10-15% nou-născuţi eutrofici, care necesită îngrijiri speciale în secţiile de terapie intensivă. Prin aceste donaţii, organizația îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii copiilor născuţi prematur şi a copiilor care necesită îngrijiri speciale în secţia de neonatologie şi terapie intensivă.
„Ne bucurăm că Organizaţia Salvaţi Copiii ne este alături în munca noastră de a asigura un start bun în viaţa copiilor din Botoşani şi că am fost parte din acest proiect deosebit. Este foarte important să le putem oferi celor mici cele mai bune tratamente, să facem tot ce este posibil pentru a le salva viaţa, ei sunt cei mai de preţ, pentru ei merită să luptăm şi să investim în aparatură, pentru că investim în viaţa unor luptători”, a afirmat și şefa Secţiei de neonatologie, Carmen Zaboloteanu.
Până la sfârşitul anului 2022, „Salvaţi Copiii” va dota 55 de unităţi medicale cu echipamente performante, asigurând supravieţuirea şi tratamentul adecvat pentru cel puţin 30.000 de copii.