Factorii de risc pentru bolile cardiovasculare pot indica apariția demenței, arată un studiu realizat de oamenii de știință din Suedia. Potrivit acestora, cu cât există mai mulți factori de risc pentru bolile de inimă, cu atât există mai multe șanse de a dezvolta demență.
„Studiul nostru sugerează că un risc accelerat de boli cardiovasculare, acumulând rapid mai mulți factori de risc, cum ar fi hipertensiunea arterială și obezitatea, duce la predicții pentru riscul de demență și este asociat cu apariția declinului memoriei. Ca urmare, intervențiile asupra persoanelor care au riscuri cardiovasculare accelerate ar putea fi o modalitate eficientă de a ajuta la prevenirea declinului suplimentar al memoriei în viitor”, a explicat Bryn Farnsworth von Cederwald, de la Universitatea din Umeå, Suedia, autorul studiului.
La studiu au participat peste 1.200 de persoane, cu o vârstă medie de 55 de ani, care nu au avut probleme cardiace sau de memorie. Acestea au fost urmărite timp de până la 25 de ani. Până la sfârșitul studiului, aproximativ 6% au dezvoltat boala Alzheimer și 3% au dezvoltat demență din cauza bolilor vasculare, scrie 360medical.ro.
La început, riscul mediu de boli de inimă al participanților pe 10 ani a fost între 17% și 23%. Odată cu trecerea timpului, riscul de boli de inimă a rămas stabil la 22% dintre participanți, a crescut moderat la 60% și a crescut rapid la 18%. Cei cu un risc accelerat de boli cardiovasculare au avut de trei până la șase ori mai multe șanse de a dezvolta Alzheimer, de trei până la patru ori mai multe șanse de a dezvolta demență vasculară și de până la 1,4 ori mai multe șanse de a avea declinul memoriei.
„Este important să se determine și să se abordeze toți factorii de risc la fiecare persoană, cum ar fi reducerea hipertensiunii arteriale, renunțarea la fumat și scăderea IMC, mai degrabă decât să se abordeze doar factorii de risc individuali într-un efort de a preveni sau încetini demența”, a spus Farnsworth von Cederwald.
Aproape 36 milioane de persoane din lumea întreagă sunt afectate de demență sub toate formele sale. Iar estimările nu sunt deloc optimiste. În 2030 se estimează că 65,7 milioane de persoane vor suferi de demență.