România nu mai avea, marți, nici un pat liber în secțiile ATI pentru pacienții COVID-19. Este pentru prima oară de la începutul pandemiei când se întâmplă acest lucru.
Potrivit datelor din aplicația alerte.ms, la nivel național există 1453 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București există 313 de paturi avicate de DSP pentru pacienții bolnavi de COVID-19 în stare gravă. De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 130 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19, dintre care 55 sunt în București.
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale. 1.480 paturi ATI sunt ocupate în toată țara.
„Atât la nivel national, cât și în Municipiul București nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2”, anunță autoritățile.
Autoritățile lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. În procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare.