Cum a ajuns spitalul din Moineşti un model pentru România

Spitalul Municipal de Urgenţă din oraşul Moineşti, judeţul Bacău, este una dintre cele mai apreciate unităţi medicale din ţară. Condiţiile de internare, rezultatele medicale şi atmosfera din interiorul unităţii medicale, dar mai ales calitatea managementului au făcut din spitalul din Moineşti cu adevărat un “exemplu de bune practici”.

Cum s-a reuşit ca într-o ţară ca România, în care sistemul sanitar este în mare suferinţă, un spital de provincie, dintr-un oraş relativ mic, cu 25 de mii de locuitori, să ofere servicii mai bune decât spitale mari din oraşe mari inclusiv Capitala, a fost subiectul unei ample discuţii în cadrul emisiunii Medika Special de miercuri seară, moderată de Doru Gheorghiade.

Însuşi managerul general al spitalului din Moineşti, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleţ, a explicat întro intervenţie telefonică în direct, care au fost principalele elemente care au transformat spitalul său într-un model naţional şi poate chiar european. La emisiunea de miercuri seară au mai marticipat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afceţiuni Cronice (COPAC) şi dr. Emanuel Moisă, medic rezident A.T.I., ambii apreciind că succesul de la Moineşti demonstrează că şi în România se pot crea spitale de nivel occidental, dacă există o bună organizare locală şi un management precum cel practicat de profesorul Adrian Cotîrleţ.

Emisiunea integrală, aici:

https://www.facebook.com/MedikaTVChannel/videos/2582903691937751/
Categorii: Exclusiv, Sănătatea în România
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea