VIDEO Când începem să îmbătrânim? Explicațiile specialiștilor

Procesul de îmbătrânire ține de foarte mulți factori și se declanșează diferit de la o persoană la alta. Specialiștii susțin însă că există un punct de plecare pe care toți oamenii îl au în comun. Dacă vom reuși să gestionăm încă de la acest moment, vom îmbătrâni frumos și sănătos.

„Încă de la aproximativ 30 de ani pot începe, în funcție de stilul de viață, unele procese degenerative. Până la 30-35 de ani, procesele regenerative le depășesc pe cele degenerative, în mod obișnuit dacă nu există un stil de viață defectuos” susține dr. Adrian Stănescu, medic primar geriatrie și gerontologie.

Vârsta biologică pe care o avem și momentul de debut al îmbătrânirii pot fi aflate în baza unor teste genetice specifice.

„Există posibilitatea de  a face și un altfel de testare a vârstei biologice prin teste genetice. Nu de foarte mult timp putem face teste de epigenetică și nutrigenetică, iar testul de epigenetică este simplu se face cu o probă de salivă. Această probă se analizează din punct de vedere genetic pentru că genomul știm cu toții ce face” mai spune dr. Adrian Stănescu, medic primar geriatrie și gerontologie.

 

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea