Consumul de droguri în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor a luat o imensă amploare în România. Specialiștii explică însă faptul că părinții își pot da seama dacă un copil a consumat substanțe interzise, analizându-i foarte bine comportamentul.
„În primul rând vedem că nu mai este același comportament obișnuit. Copilul nu mai este interesat de relațiile emoționale din familie, nici măcar nu-și mai face temele, lipsește de la școală. De foarte multe ori își găsește refugiul în jocuri și în lumea virtuală. Aici este o mare problemă pentru că și dependența de calculator ne dă plăceri, plăceri pe care neavând încercăm să le compensă” susține dr. Traian Barbu, medic primar psihiatru, Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sf. Stelian” din Capitală.
Totodată, un alt semn este mirosul. Odată folosite, aceste substanțe interzise emană mirosuri ușor de perceput de către adulți.
„Sunt tot felul de mirosuri ale acestor noi substanțe psihoactive, începând de la un miros de clor, până la mirosuri de detergent sau mirosuri parfumate de substanțe ciudate, pe care nu le-am mai simțit până acum în casă. La un moment dat de schimbă respirația copilului, miroase altfel, se simte altfel, transpirația miroase altfel. Toate aceste lucruri sunt rapid identificate de adulți” mai spune dr. Traian Barbu, medic primar psihiatru, Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sf. Stelian” din Capitală.