Cauze care provoacă îmbolnăvirea ficatului. Suplimentele alimentare, un pericol

Cauzele care pot provoca îmbolnăvirea ficatului sunt multiple, dar pot avea legătură cu stilul nostru de viață sau cu alimentele pe care le consumăm. Deși sănătoase, fructele și legumele pot conține substanțe toxice ce pot afecta ficatul, în timp ce unele suplimente alimentare, administrare fără prescripție medicală, pot, de asemenea, afecta ficatul.

„Principalele cauze care duc la apariția bolilor hepatice ar fi expunerea la toxine. Când auzim de expunerea la toxine ne gândim că ingerăm substanțe toxice, dar noi nici măcar nu ne dăm seama câte substanțe toxice putem ingera. Gândiți-vă numai la pesticidele cu care sunt tratate fructele și legumele” susține dr. Decebal Fodor, medic specialist chirurgie generală Spitalul Regina Maria Brașov.

Adoptarea unui stil de viață sănătos înseamnă pentru multe persoane administrarea de suplimente alimentare. Multe dintre aceste produse nu sunt sănătoase și pot afecta ficatul.

„Încercăm să avem un stil de viață sănătos și luăm multe suplimente nutritive. De foarte multe ori facem acest lucru fără să ne consultăm cu un medic. Nu toate suplimentele sunt naturale și nu toate sunt sănătoase. În SUA, 20% din cazurile de boli hepatice au legătură cu consumul de suplimente nutritive” mai spune dr. Decebal Fodor, medic specialist chirurgie generală Spitalul Regina Maria Brașov.

Totodată, un factor de risc pentru sănătatea ficatului este și obezitatea.

„După aceea, ce este de foarte actualitate și a dus la creșterea cazurilor de cancer hepatic, este obezitatea. Din această cauză apare acel ficat gras de cauză non alcoolică care treptat evoluează în diverse stadii. Expunerea la virusurile hepatitice B și C, pot fi de asemenea cauze” explică dr. Decebal Fodor, medic specialist chirurgie generală Spitalul Regina Maria Brașov.

Totuși dacă avem grijă de sănătatea ficatului și îndepărtăm factorii de risc, putem să-i redăm sănătatea.

„Din fericire dacă toți acești factori sunt înlăturați, problemele pot fi remediate, pentru că ficatul se poate regenera. Trebuie doar să-l ajutăm să nu sufere” mai spune dr. Decebal Fodor, medic specialist chirurgie generală Spitalul Regina Maria Brașov.

Categorii: Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea