Reprezentanții rețelei de sănătate REGINA MARIA au realizat un studiu pe baza datelor culese de la pacienții care apelează la serviciile medicale oferite de cel mai important furnizor privat de servicii medicale din țara noastră. Cercetarea se numește „Health of the Nation” și arată că serviciile de prevenție sunt accesate de femei de 3 ori mai mult decât bărbații. Totodată, femeile din România merg mai des la medic decât aceștia.
Informațiile cuprinse în studiul „Health of the Nation”, realizat de rețeaua de sănătate REGINA MARIA, au la bază analizele datelor interne. Astfel, potrivit studiului, femeile accesează servicii de prevenție de 3 ori mai mult ca bărbații și merg la medic pentru a-și rezolva problemele de sănătate de două ori mai mult ca aceștia.
Proporția se menține atât în cazul abonaților, cât și în cazul pacienților care au apelat la serviciile rețelei de sănătate REGINA MARIA fără a avea abonament.
Analizele uzuale de sânge, ecografia de tiroidă sau teste Babeș Papanicolau reprezintă cel mai frecvente proceduri de prevenție efectuate de femei. Screening-ul cancerului de sân, dermatologic și pulmonar – în cazul femeilor, respectiv dermatologic și pulmonar – în cazul bărbaților completează topul procedurilor de screening .
„Radiografia sănătăţii pacienţilor reţelei, numită ‘Health of the nation’, din ultimii doi ani – post pandemie, este un proces complex care ne scoate în evidenţă trăsături și comportamente legate de sănătate în fiecare etapă parcursă de un pacient: de la prevenţie, la diagnostic, tratament și evaluare medicală”, a declarat Fady Chreih, CEO, REGINA MARIA.
REGINA MARIA acoperă 8% din nevoia de servicii medicale a pacienților din România
Conform datelor studiului, în 2023, REGINA MARIA a deservit 8,3% din populaţia înregistrată a României, ca parte complementară a sistemului naţional de sănătate, degrevând sistemul public de o supraaglomerare în livrarea servicilor medicale necesare pacienților
„Am spus-o și vom continua să o repetăm: REGINA MARIA este parte integrantă din sistemul de sănătate din România. Prin tot ceea ce dezvoltăm, prin toată infrastructura pe care o construim, sprijinim sănătatea românilor. Pacienţii ne confirmă acest lucru, accesând de la an la an din ce în ce mai multe servicii medicale, iar datele ne arată că, astfel, degrevăm o parte foarte importantă din sistemul public de sănătate”, a subliniat Fady Chreih, CEO, REGINA MARIA.
Un rol cheie îl dețin abonamentele medicale, care susțin prevenția și încurajează românii să
aibă grijă de sănătatea lor, mergând proactiv la medic. Conform datelor, abonații Regina Maria au efectuat, în medie, 7 vizite medicale anual, cu 27,3% mai multe decât media de 5,5 înregistrată de OECD pentru pacientul român în general.
„Cultivăm prevenţia prin abonamentele medicale. Nu este o exagerare, ci un fapt demonstrat de toate rezultatele înregistrate până acum – creșterea portofoliului nostru de companii, rata de retenţie de peste 98% a partenerilor noștri, evoluţia ratei de accesare a serviciilor de către abonaţi – și de statisticile la care avem acces: un abonat merge la medic în medie de 7 ori pe an. Suntem deja martorii unei schimbări profunde a comportamentului românilor în ceea ce privește prevenţia. Abonaţii noștri nu doar că sunt mai conștienţi și mai informaţi în ceea ce privește sănătatea lor, dar și dezvoltă, mai departe, în rândul familiei și al cercului de prieteni, mersul proactiv la medic”, a afirmat Andreea Minuţă, Director Executiv, Divizia de Abonamente REGINA MARIA.